Biroul sergentului Maurice [ numai Kanon ]

Helena se aseza obosita la biroul sau, asezand pe masa cateva dosare pe care tocmai le primise pentru verificare.
"Inca niste voluntari... Doamne, copiii astia nu stiu ce e bine pentru ei!"
Isi spuse ea surprinsa de numarul mare de cereri de inscriere.
Ofta, lasandu-si capul in maini cateva clipe.
"Asta a fost oficial o zi insuportabila... "
Se redresa rapid, incepand sa citeasca cererile.

Cati ani trecusera?..... a da....5 ani...de cand privirile celor doi se intalnisera ultima data.
Kanon urca scarile si ajunse la etaj unde era biroul Helenei.
Isi mai largi cravata si se rezema de tocul usii.Batu incet in geam.
-Buna dimineata!
Afisa un zambet larg si astepta sa vada reactia " Sefei".

Helena isi ridica privirea, intalnind-o pe cea a lui Kanon.
De uimire, scapa din mana un dosar, ce cazu pe jos deschizandu-se, hartiile din acesta imprastiindu-se pe podeaua imaculata a biroului.
Se ridica incet, incercand sa para calma si sobra.
Se indrepta catre usa si o deschise cu o miscare larga.
- Buna dimineata, Kanon.
Zise aceasta pe un ton neutru, cu o politete distanta.

Kanon o imbratisa si zambi.
-Imi pare bine sa te revad Domnisoara Stie Tot!
Acesta se dadu in spate sprijinindu-se din nou pe tocul usii.
-Vad ca ai treaba....iar ai multi recruti?......
Zambi si incepu sa se joace cu nodul de la cravata.

Helena il studie cateva clipe in tacere, strangandu-si hartiile de pe podea.
Le aseza in ordine pe birou, amanand momentul in care avea sa sparga tacerea.
"De ce a venit?"
Se intreba ea intrigata de brusca lui aparitie.
- Da, se pare ca anul acesta sunt foarte multe cereri!
Spuse ea incercand sa imite un ton amical, desi stomacul i se stransese.
Intodeauna il considerase atractiv. Acest lucru insa nu ii convenea deloc, ea simtind ca nu facea decat sa ii incurce inutil gandirea.

Kanon isi trecu mana prin par si incerca sa o imite pe Helena cand era in armata si incerca sa para sobra si bine calculata.
Isi indrpta privirea din nou spre teancul de dosare de pe birou si se aseza pe un scaun.
Lua un dosar si incepu sa-l rasfoiasca.
-Sa inteleg ca acum esti mare sefa?....

Helena isi indrepta spatele privindu-l cu superioritate, incercand sa isi ascunda stingherimea.
Ii ignora intrebarea.
Isi puse mana peste dosarul pe care il rasfoia Kanon inchizandu-l cu forta.
- Sunt informatii confidentiale.
Puncta ea rece privindu-l fara expresie.

-Confidentiale?...
Nu prea cred..
Pentru mine cel putin..nimic nu e confidential.
Nu cred ca ai uitat micul incident cand ne-am intalnit prima data^^.
Kanon isi atinti privirea acum asupra Helenei incercand sa-si dea seama ce gandea cu adevarat.
Haide....asta nu e ceea ce gandesti....haide...da-mi macar un mic indiciu!

Helena il fixa cu o privire acra, din care nu se citea absolut nimic.
"As, nu mai incerca sa intri in mintea mea! Intodeauna ai fost cel mai bun la asta!"
Isi zise ea stresata asezandu-se pe marginea mesei.
- Vad ca inca nu ai invatat sa respecti ce spun superiorii.
Replica ea rece privindu-l in ochi.
"Ah Doamne, mi-a fost atat de dor de privirea aceea..."
Un zambet subtire ii inflori pe buze insa disparu imediat.
"Trezeste-te Helena! Doar nu il vei lasa sa te farmece din nou!"

-Serios?...
Superiorii?...
Cred ca acum am inteles in sfarsit de ce nu mai sunt spion..Niciodata nu am fost suficient de rabdator sa ascult de atii.
Este tare neplacut.
Konan o fixa in continuare pe Helena asteptand sa calce stramb.
Nu ma intrebi de ce am venit?.....
Un zambet plin de satisfactie ii aparu pe chip.

Helena se incrunta ganditoare.
- Ce as putea spune, Kanon? Dupa atatia ani apari aici neanuntat de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
Spuse fata zambind subtire.
- Nu pot sa cred ca nu ai un motiv destul de bun ca sa intri iar in lumea din care ai plecat cu reputatia patata.
Tacu cateva clipe, inclinandu-si capul intr-o parte studiindu-l.
- Care este acest motiv?

Kanon isi opri un hohot de ras dupa care spuse sfidator.
-Am iesi din carapacea mea pentru ca mi-am adus aminte ca cineva ma tot studia.
Iisi intoarse privirea pentru a profita de suspansul creat.
-Deci?...Nu-ti fierbe sangele?...
Acum ca m-ai revazut?...
Iis intorse privirea spre ea din nou asteptand o palma sau ceva asemanator.

Helena simtii o roseata usoara ce dorea sa i se strecoare in obraji, insa ramase impasibila.
- Ai acelasi caracter jegos pe care il stiu dintodeauna.
Ii replica ea din ce in ce mai rece, desi inauntrul ei simtea fluturi in stomac.
Ratiunea ii dicta ca el ar fi trebuit sa ramana disparut pentru todeauna, insa inima ii spunea ca era extrem de placut ca se intorsese...
Sprea ca aceasta contrazicere sa nu i se citeasca pe chip.

-Caracter jegos?..Vai...dar..ma ranesti.
Spuse el cu o atitudine teatrala.
-Si eu care cerdeam ca voi fi intampinat cu u nsarut..
Kanon isi duse o mana la buze, tindandu-si inca privirea pironita pe chipul fetei.
Incerca sa-i distraga atentia desenand mici cercuri pe marginea biroului aproape de mana Helenei.

Helena simtii cum se inroseste usor, fara voia ei, ramanand cu gura putin cascata.
Se incrunta, roseata persistandu-i pe chipul rigid.
"Din nou m-a prins! Ah, nu pot sa il las sa ma invarta pe degete!"
- Esti atat de sigur pe tine...
Zise ea pe un ton distant, fara intonatie.
- Scarbos de mandru de propria persoana.

Kanon rase.
"Asta e!"
-Da...foarte mandru, deoarece "caracterul meu jegos" asa cum il numesc unii, tocmai a facut-o pe Domnisoara Stie Tot sa roseasca.
Privirea triumfatoare isi gasi locul potrivit pe chipul lui Kanon.
-Acum ca tot am recunoscut...primesc un sarut?......^^

Helena se inrosi si mai tare.
Ridica mana, tragandu-i o palma rasunatoare lui Kanon.
- Nu vorbi asa cu mine!
Se rasti ea cu mana inrosita din cauza palmei, asemeni chipului ei.

Kanon isi duse o mana la obraz simtind cum palma inca persista .
-Ai o mana grea pot sa spun.
Sper ca sunt singurul care a incercat-o.
Dar totusi...verau un sarut...
Nu am batut tot drumul asta doar pentru o palma^^.

Helena il privi din ce in ce mai nervoasa, strangandu-si pumnul.
"Ce vrea?"
Se intreba ea stiind ca facea aluzii la sarut doar pentru a o ironiza.
Il fixa cateva clipe.
- De ce ai venit?
Il intreba in cele din urma luandu-si din nou fata impasibila.

-Relaxeaza-te!
Kanon isi schimba atitudinea si deveni serios.
-Am nevoie de putin ajutor...
Crezi ca vei reusi sa mi-l dai?..
Acesta o privea surprins de schimbarea brusca de atitudine.

Helena il privi surprinsa de cererea sa.
"Ajutor??"
Se intreba intrigata, incruntandu-se ganditoare si cautand o replica potrivita.
Se indrepta cu superioritate.
- La ce ai avea tu nevoie de ajutorul meu?

-La ce ar putea un spion sa aiba nevoie de ajutor?....
Cineva imi vrea capul..
Si inca nu am reusit sa gasesc sursa.
Kanon isi lasa capul pe spate si inchise ochii.
-Deci?...ma poti ajuta?...

Helena profita de faptul ca baiatul avea ochii inchisi privindu-l doritor cateva clipe, apori reluandu-si atitudinea sobra.
- Hmmm ...
Exclama ea ganditoate, sprijinindu-si barbia in palma si privid cateva clipe pe fereastra.
Isi intoarse apori privirea studiind trasaturile fine ale lui Kanon.
- Totusi, de ce as vrea sa te ajut?
Intreba ea rece ridicandu-se in picioare.
- Dispari atata vreme si acum vii aici, avand pretentia sa te ajut, de parca as fi un calculator!

-Pentru ca esti singura care nu mi-a spus niciodata " ESTI CEL MAI BUN".
Kanon isi deschise ochii...dar ii inchise imediat.
-Asta inseamna ca ai vazut ca am si defecte.
Ca nu sunt numai un agent ...o papusa.

Helena zambi subtire.
- Ai multe calitati...
Incepu ea continuand sa ii studieze trasaturile.
- Insa defectele tale sunt pe masura calitatilor.
Puncta pe un ton glacial.
Ramase tacuta cateva clipe, apucandu-l in cele din urma de cravata si incercand sa ii prinda privirea.
- Totusi, nu vad care ar fi motivul pentru care mi-as consuma timpul si energia ajutandu-te sa scapi de o soarta pe care ai cautat-o cu lumanarea.